Cum faci o retragere Winbet în 2024?
Indiferent de sportul pe care se mizează, lumea pariorilor este una unită de aceeași dorință de adrenalină și de câștig. Fiecare dintre noi, atunci când punem un bilet, fie că o facem la o agenție terestră, fie că o facem în mediul online, visăm la marele câștig. Visăm la momentul nostru de inspirație, care să ne confirme, pe de o parte, că avem cunoștințele din sport fără de care nu se poate câștiga, iar pe de altă parte, că inspirația noastră chiar contează în bugetul familiei. Căci degeaba ai cunoștințe, dacă nu simți surpriza care face, de fapt, deliciul sportului. Dar, visele se termină când, puși în fața biletului câștigător, revenim în lumea 100% reală și trebuie să știm cum facem să ne încasăm mai repede câștigul. Retragerea nu este complicată, dar e mai bine să ai totul foarte clar, atât din punctul de vedere al comisioanelor sau al impozitelor cuvenite pentru sumele retrase, cât și al duratei de virare a banilor în contul vostru. Toate informațiile pe care le veți vedea în continuare sunt valabile pentru anul 2024.
Cum faceți o retragere de la Winbet?
Pașii pe care trebuie să-i faceți în cazul în care doriți să retrageți bani de la Winbet sunt similari cu cei de la alte case de pariuri. Este și normal, pentru că toate instituțiile aprobate pentru acest gen de jocuri trebuie să respecte legea. Drept urmare, prima condiție pentru a putea scoate bani prima dată este să acceptați verificarea identității. Este o condiție obligatorie, dar care face ca sistemul de pariere din România să fie mai sigur. Pentru acest lucru, vi se va cere să trimiteți, la o anumită adresă de e-mail, o copie a cărții de identitate, iar pentru confirmarea adresei, o copie a unei facturi de utilități – apă, lumină, gaze. V-am mai spus, mi se pare o verificare utilă, chiar dacă ne face să pierdem 5 minute din viață căutându-le, pozându-le și trimițându-le.
După ce ați făcut această verificare, în ziua următoare, puteți trece la acțiunea care mie în continuare mi se pare cea mai plăcută: cea a retragerii câștigului.
Primul pas, desigur, este să vă conectați la contul vostru.
Apoi selectezi „Bancă”, acolo unde vi se vor deschide trei submeniuri: „Depunere”, „Retragere” și „Istoric”. Apăsați, desigur, pe „Retragere”. Veți ajunge în pagina în care veți putea alege forma prin care veți retrage banii: card bancar, Skrill, Neteller sau alte modalități pe care le vom descoperi împreună. Este foarte important de știut că și la această casă de pariuri există sistemul „buclei închise”, adică metoda prin care retrageți bani trebuie să fie aceeași cu aceea prin care ați depus fondurile. Practic, dacă ați depus prin cadrul VISA, tot pe el vă vor fi returnate fondurile. În plus, există și posibilitatea de a-i încasa cash, de la o agenție Winbet. Este important de știut că, așa cum se prevede în regulament, la Termeni și Condiții, înainte de retragere, toată suma depusă trebuie rulată o dată, printr-un singur pariu de acea valoare, sau prin mai multe care să însumeze acea depunere.
Termeni şi condiţii pentru retrageri de la Winbet
Retragerile de la Winbet au două caracteristici esențiale: nu sunt comisionate de casa de pariuri – astfel, singurele taxe pe care trebuie să le plătiți pentru suma retrasă sunt cele referitoare la impozit – și nu sunt limitate ca sumă. Conform regulamentului afișat pe site-ul Winbet , „Poate fi retrasă orice sumă disponibilă pentru retragere din contul WINBET, prin trimiterea a unei solicitări de retragere, disponibilă pe site”. Adică, nu există limită maximă, ceea ce e reconfortant, nu?
Vă reamintes, condiția esențială este ca înainte de retragere, toate sumele depuse în contul de joc să fie rulate integral cel puțin o dată. Concret, dacă ați depus 100 de lei, nu puteți să îi retrageți imediat, ci doar după ce ați pariat în sumă totală de 100 de lei. Evident, nu trebuie să-i pariați pe toți o dată și nu neapărat în aceeași zi, deși știu că vă furnică degetele să o faceți. Puteți să puneți, de exemplu, 10 bilete cu câte 10 lei. Important e să rulați întreaga sumă pe care ați depus-o înainte de a face cererea de retragere. Ea va fi procesată în cel mai scurt timp – de regulă nu se depășesc 24 de ore – și veți primi un răspuns, care va fi afirmativ, dacă sunt îndeplinite regulile de rulaj și de verificare a identității. Ideea rulajului obligatoriu poate părea frustrantă, pentru că pare că cineva îți spune că se faci cu banii tăi, dar este necesară pentru a se preveni aspectul pe care îl vedem mai mult în filme, de spălare de bani. Nu trebuie să uitați și aspectul legat de impozit. Conform legii, vi se va reține la sursă impozitul de 3%, dacă suma retrasă este de până în 10.000 de lei. Adică, dacă vreți să retrageți 1.000 de lei, pe card vor intra 970 de lei.
Metode de retragere Winbet
Winbet este una dintre casele de pariuri care are un site foarte bine pus la punct, dar și multe agenții terestre în orașele importante ale țării. Așa că puteți apela pentru retragerea banilor din contul dumneavoastră atât prin intermediul operațiunilor online, cât și prin cereri de eliberare de cash.
Practic, de la Winbet banii pot fi scoși prin patru metode: trei online și una la agenție. Acestea sunt următoarele: prin card bancar sau prin transfer bancar în conturile voastre de Neteller sau Skrill – acestea sunt cele online – sau prin intermediul agențiilor Winbet (operațiunea poartă denumirea de CashPay). În funcție de metoda aleasă, e bine să știți că există sume minime care pot fi retrase o dată. Le puteți vedea mai jos, detaliat.
- Prin card bancar (Master Card/ Visa) – retragere minimă Winbet 60 RON
- Prin Neteller/ Skrill - retragere minimă Winbet 60 RON
- Prin casieriile Winbet (CashPay) - retragere minimă Winbet 20 RON
În ceea ce privește sumele maxime pe care le puteți retrage, „limita e cerul”, după cum foarte frumos au spus-o oameni mai talentați ca mine. Practic, puteți scoate tot ce aveți în cont o dată, dar sfatul meu este să studiați întâi treptele de impozitare, pentru a vedea dacă nu cumva vă convine mai mult să retrageți de mai multe ori câte 10.000 de lei decât o singură dată o sumă mai mare.
Metode retragere |
Suma minimă de retras |
Taxe* |
Timp retragere** |
---|---|---|---|
Card bancar |
60 RON |
0 RON |
1-3 zile |
Neteller |
60 RON |
0 RON |
Instant |
Skrill |
60 RON |
0 RON |
Instant |
CashPay |
20 RON |
0 RON |
Instant |
* Winbet nu percepe comision la retragere. Vi se va reține însă, ca impozit, conform legii, 3% impozit, dacă suma retrasă este de până în 10.000 de lei. Dacă retrageți mai mult, atunci impozitul reținut va fi de 300 de lei, plus 20% din diferența dintre suma retrasă și 10.001 lei.
**La timpul de retragere se adaugă și procesarea cererii de retragere, care durează în jur de 24 de ore. Apoi, trebuie să luați în calcul că la carduri că, de regulă, mai poate dura ceva timp (până la 7 zile) până când banii intră efectiv în cont. Acest lucru este independent de Winbet, ține doar de banca la care aveți contul.
Tabel comparativ pentru metodele de retragere de la Winbet
Winbet respectă regula care spune că banii trebuie retrași în mediul online prin aceleași instrumente de plată prin care ați și depus sumele în contul vostru. Dar această casă de pariuri vine cumva în ajutorul pariorului, pentru că limitele minime de depunere sunt foarte atrăgătoare, pentru că sunt mici. Iar sumele minime de retragere nu sunt nici ele prea mari, adică și din acest punct de vedere merită să încercați oferta lor. Ca un exemplu, dacă depuneți bani în contul vostru prin intermediul unei agenții fizice, puteți alimenta contul cu suma de 5 lei. Cred că e una din cele mai atrăgătoare oferte de pe piață din punctul acesta de vedere. Iar atunci când decideți să scoateți bani tot prin intermediul CashPay – așa se cheamă procedura – suma minimă e de 20 de lei. La carduri, suma minimă de depunere este de 20 de lei, iar cea minimă de retragere este 60 de lei.
Este bine de știut, atunci când depuneți bani, că există o limită maximă pentru depunere, dar că nu există limită la retragere. Ceea ce din nou îmi place foarte mult. Prin intermediul serviciilor online, puteți depune până la 50.000 de lei, în timp ce la casele agențiilor, limita scade la 45.0000 de lei. Banii vor intra instant în contul vostru. Trebuie să vă mai spun un lucru, pentru a nu fi surprinși atunci când vedeți în contul vostru că suma afișată acolo e puțin mai mică decât cea pe care ați depus-o. Conform Codului Fiscal, 2% din fiecare depunere este reținut la sursă de casa de pariuri, care varsă acea sumă direct la bugetul de stat.
Iată, mai jos, un tabel comparativ între sumele minime de depuneri, respectiv de retrageri la Winbet în 2023.
Metode retragere/ depunere |
Winbet – depunere minimă |
Winbet – retragere minimă |
---|---|---|
Card Bancar |
20 RON |
60 RON |
Skrill |
20 RON |
60 RON |
Neteller |
20 RON |
60 RON |
CashPay |
5 RON |
20 RON |
Okto.Cash |
20 RON |
Fără retrageri |
Paysafecard |
20 RON |
Fără retrageri |
Ce comisioane aplică Winbet pentru retrageri?
Winbet nu percepe comisioane nici la depuneri, nici la retrageri, însă asta nu înseamnă că veți scăpa de taxele datorate statului, pentru că toate casele de pariuri se supun prevederilor legale. Conform Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2023 sunt mai multe nivele de impozitare care se aplică tuturor câștigurilor din pariuri și jocuri de noroc. Sunt trei în total și nivelul de impozitare depinde de suma retrasă. Vi le voi prezenta rapid mai jos, însă trebuie să rețineți că nu este obligatoriu ca, de exemplu, dacă vreți să retrageți 70.000 de lei, să luați toți banii o dată și să fiți impozitat cu treapta a treia prevăzută în Cod. Puteți face 7 retrageri de câte 10.000 de lei și atunci vi se va aplica de 7 ori acel impozit de 3% din suma retrasă! Adică veți plăti impozit 2.100 de lei în total (de șapte ori câte 300 de lei, pentru fiecare retragere de 10.000 de lei) în loc de 11.650 de lei plus 40% din diferența dintre 70.000 și 66.750. Adică în total 12.950 de lei. Practic, câștigați din această acțiune 10.850 de lei pe care să-i folosiți cum doriți.
Conform Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2023 cele trei nivele de impozitare sunt:
- 3% din suma retrasă în cazul retragerilor de până la 10.000 de lei.
- 300 de lei plus 20% din diferența până la suma de 10.000 de lei pentru retrageri între 10.001 de lei și 66.750 de lei.
- 11.650 de lei plus 40% din diferența până la 66.750 de lei pentru retrageri de minim 66.751 de lei
Impozitul se reține direct la sursă, adică vă vor fi virați în cont banii după scăderea impozitului. Casa de pariuri e responsabilă de plata către bugetul de stat a impozitului vostru, așa că ați scăpat de raportarea pe care în anii trecuți trebuia să o faceți la ANAF. În cazul în care încasați banii în bancă sau pe card, e posibil ca unele bănci să aibă comisioane de încasare a banilor, de aceea e bine să vă interesați înainte.
Care e suma minimă de depunere la Winbet?
Așa cum spuneam și mai devreme, Winbet este una din casele de pariuri cu cele mai mici depuneri minime în jocul online. Practic, cu 5 lei depuși la o agenție din orașul vostru – pentru a face acest lucru trebuie să aveți cu voi cartea de identitate și să îi spuneți casierului că vreți să vă alimenteze contul – puteți începe să pariați. Dacă depuneți bani prin orice metodă online (card bancar, Neteller, Skrill), dar și prin Okto.Cash sau Paysafecard, suma minimă pentru depunere este de 20 de lei. Repet, pentru că e important, indiferent că depuneți 5 lei, 20 de lei sau zeci de mii de lei, în contul vostru vor intra cu 2% mai puțini bani, acela fiind „impozitul pe viciu”, după cum e denumit în popor. Sumele obținute astfel vor fi viratedirect în contul bugetului de stat.
Cât durează să retragi bani de la Winbet? Care e suma minimă de retragere admisă la Winbet? Care este suma maximă acceptată la retragere la Winbet?Întrebări frecvente